Descrierea produsului
Mary Ruth Murdoch este foarte categorică atunci când ne sfătuieşte ce ar trebui să le învăţăm pe fiicele noastre, dar adevărata valoare a acestei cărţi constă în faptul că ea îşi face timp să ne spună cum să le învăţăm.
Cunoştinţele autoarei despre Scripturi sunt centrate în Dumnezeu, clare şi orientate spre aplicaţii practice ale înţelepciunii biblice necesare pentru a îndeplini cu succes sarcina de a creşte fiice evalvioase într-o lume atât de îndepărtată de Dumnezeu. Cartea de faţă reprezintă o sursă bogată de călăuzire şi încurajare pentru toţi cei care sunt antrenaţi în educarea tinerelor, ajutându-le să devină femei credincioase.
Cartea este alcătuită din sfaturi şi sugestii folositoare, ilustraţii minunate din viaţa reală, aplicaţii sincrone cu lumea în care trăieşte fiecare tânără creştină şi, mai important decât toate celelalte, este bogată şi nerezervată în întrebuinţarea Scripturii ca şi ghid şi busolă pentru părinţii ale căror fiice au ajuns la vârsta adolescenţei. CuprinsMulţumiri
Partea 1: Provocare 1. Nevoile fiicei tale 2. Fiica ta si lumea în care trăieşte
Partea 2: Temelia adevărată 3. Arată-i calea cea bună 4. Fă-ţi timp pentru disciplină 5. Impune obiceiuri bune
Partea 3: Calea înţelepciunii 6. Aminteste-ti că este nechibzuită 7. Invat-o să-L iubească pe Dumnezeu şi să urască răul 8. Invţt-o să facă alegeri înţelepte
Partea 4: Cine este fiica ta 9. Ea este creată după chipul lui Dumnezeu 10. Ea poate fi un „copil" al lui Dumnezeu 11. Ea poate fi fericită slujind lui Dumnezeu si semenilor 12. Ea îşi poate dezvolta abilităţile 13. Ea poate învăţa să-si îndrăgească trupul
Partea 5: Relaţii sexuale, romantism si căsătorie 14. Ea trebuie să-si dezvolte autocontrolul sexual 15. Invaţ-o să abordeze cu înţelepciune întâlnirile romantice 16. învaţ-o care este planul lui Dumnezeu pentru căsătorie 17. O fiică de caracter Note
Comenteaza pe Facebook
Vezi mai multe produse în categoriile următoare:Produse > Cărţi > Educaţie Produse > Cărţi > Probleme de actualitate Produse > Cărţi > Căsătorie & Familie > Creşterea copiilor
Recenzii ale clienţilor pentru acest produs |
|
|
|
Clienţii care au cumpărat acest produs au mai cumpărat |
|
|
|
|
|
|
|