CLC Romania
 
CLC Romania pe Facebook CLC Romania pe Facebook | CLC Romania pe Twitter Urmariti-ne pe Twitter | Abonare newsletter Aboneaza-te la newsletter |
Billy Graham - Duhul Sfant - nou la Editura CLC Romania
Dimineaţa şi seara

Dimineaţa şi seara

Charles Haddon Spurgeon

Preţul nostru: 42.90 RON

Detalii produs

ISBN: 9786066481243
Număr pagini: 744
Codul produsului: 6443
Dimensiuni produs: 135 x 205 x 30 mm
Greutate produs: 0.640 kg

Descrierea produsului

Mesajele înălţătoare ale lui Charles Spurgeon pentru fiecare zi a anului te vor mângâia şi întări în umblarea ta cu Dumnezeu. Timpul petrecut alături de Dumnezeu la începutul şi sfârşitul fiecărei zile va aduce o bucurie nouă în viaţa ta. Însoţite de versete cheie din Scriptură, aceste meditaţii te vor ajuta să:
- experimentezi iertarea lui Dumnezeu
- rămâi în prezenţa lui Dumnezeu
- obţii victoria prin Christos
- primeşti ajutor în orice necaz
- dezvolţi o viaţă puternică de rugăciune
- ai orice nevoie împlinită de Dumnezeu
- descoperi îndrumarea lui Dumnezeu

Dacă meditezi la Cuvântul Domnului şi la principiile Lui, vei găsi pace pentru ziua pe care urmează s-o întâmpini sau pentru ziua care tocmai s-a încheiat. Buna înţelegere biblică a lui Spurgeon, elocvenţa extraordinară şi claritatea logicii sunt îmbinate de-a lungul secţiunilor zilnice pentru a întări relaţia ta cu Dumnezeu.

Fragmente din carte:

24 Ianuarie
Dimineaţa
Da, El te scapă de laţul vânătorului. Psalmi 91:3
Dumnezeu îşi scapă poporul „de laţul vânătorului” în două sensuri: de şi din. Mai întâi, El îi salvează de laţ, fiindcă nu îi lasă să fie prinşi de el. În al doilea rând, dacă totuşi sunt prinşi, El îi scapă din el. Prima făgăduinţă este cea mai preţioasă pentru unii; pentru alţii, a doua este mai bună. „Da, El te scapă de laţul vânătorului”. Cum? Problema este adesea mijlocul prin care Dumnezeu ne scapă. Dumnezeu ştie că rătăcirea noastră va sfârşi curând prin distrugere şi, în îndurarea Sa, îngăduie să fim încercaţi. Noi spunem „Doamne, de ce se întâmplă asta?” – dar nu ştim că necazul acela a fost îngăduit ca să ne ferească de un rău mai mare. Mulţi au fost salvaţi de la ruină de durerile şi crucile lor; acestea au speriat păsările din cuib. Alteori, Dumnezeu îşi ţine poporul departe de laţul vânătorului dăruindu-le putere spirituală, şi când sunt ispitiţi ei spun „cum aş putea să fac acest mare rău, şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Genesa 39:9). Ce binecuvântare este să poţi fugi la cuib în ziua necazului! Şovăielnicule, chiar dacă ai căzut, nu dispera. Rătăcitorule, ascultă-L pe Isus care îţi spune: „Întoarce-te, fiu rătăcit; mă voi îndura de tine”. Spui că nu te poţi întoarce, fiindcă eşti prins? Ascultă făgăduinţa „da, El te scapă de laţul vânătorului”. Vei fi scăpat din toate capcanele în care ai căzut şi, chiar dacă vei fi îndurerat pentru ceea ce ai făcut, Cel ce te-a iubit nu te va îndepărta. El te va primi cu dragoste şi bucurie, şi „oasele, pe care le-ai zdrobit, se vor bucura” (Psalmi 51:8). Nici o pasăre a paradisului nu va pieri în colivia vânătorului.

Seara
Marta era împărţită cu multă slujire. Luca 10:40
Greşeala Martei nu era că slujea, fiindcă orice creştin trebuie să fie un slujitor. „Slujesc” va fi deviza oricărui prinţ din familia regală a cerului. Nici nu era vina ei că era înzestrată cu „multă slujire”. Niciodată nu putem face prea mult. Să facem tot ce ne stă în puteri. Să ne predăm inima şi mintea în slujba Domnului. Nu era vina ei că se grăbea să pregătească o masă pentru Învăţător. Fericită Marta, ai avut şansa să primeşti un Oaspete atât de binecuvântat, şi ţi-ai pus tot sufletul în îndeplinirea datoriei tale. Greşeala ei a fost că era „împărţită cu multă slujire”, astfel încât îl uitase pe Mântuitorul şi se gândea doar la slujire. Îngăduise slujirii să ia locul părtăşiei, şi îşi prezenta o datorie pătată de sângele celeilalte. Noi trebuie să fim şi Marta şi Maria; trebuie să slujim şi să ne bucurăm de părtăşie în acelaşi timp. Pentru asta avem nevoie de har. Este mai uşor să slujeşti decât să ai părtăşie. Iosua nu a obosit în lupta cu amaleciţii dar Moise, pe vârful muntelui, a avut nevoie de doi oameni care să-i susţină mâinile. Cu cât mai spirituală este lucrarea, cu atât mai repede obosim. Fructele cele mai bune se coc la urmă; darurile cereşti sunt cel mai greu de cultivat. Prea iubiţilor, să nu neglijăm lucrurile din afară, care sunt bune prin ele însele, având în acelaşi timp o intensă comuniune cu Isus. Aveţi grijă să nu neglijaţi să staţi la picioarele Mântuitorului, chiar dacă vi se pare că ar trebui să vă ridicaţi să slujiţi. Prima condiţie pentru sănătatea sufletului, prima condiţie pentru slava Sa, şi prima condiţie pentru a fi folositori este să ne păstrăm sufletele în continuă comuniune cu Domnul Isus şi să avem grijă să punem pe primul loc spiritualitatea vitală a religiei noastre, care este mai presus de toate.

blog comments powered by Disqus

Vezi mai multe produse în categoriile următoare:

Produse > Cărţi > Devoţionale, Meditaţii zilnice
Produse > Cărţi > Bestsellers 2016

Recenzii ale clienţilor pentru acest produs

Doreşti să scrii o recenzie la acest produs?
Numele dumneavoastră:
Recenzia dumneavoastră:

Vă rugăm să nu folosiţi acest formular pentru a trimite comenzi sau solicitări. Este probabil că nu veţi primi răspuns! Pentru comenzi, utilizaţi contul dumneavoastră. Pentru orice alte întrebări, folosiţi formularul de contact

Clienţii care au cumpărat acest produs au mai cumpărat

Viaţa condusă de scopuri - ediţie adăugită ~ Rick Warren
„Nu doar vedete de cinema și lideri politici apelează la Rick Warren pentru îndrumare spirituală. Milioane de oameni - de la sportivi profesioniști din NBA și LPGA, la directori de mari corporații, elevi de liceu și până la deținuți din închisori - se întâlnesc cu regularitate ca să discute despre Viața condusă de scopuri.” - Revista TIME
Preţul nostru:
32.00 RON

Jocuri biblice pentru copii şi părinţi
Să cunoaştem Biblia prin joc este un material recreativ şi instructiv, destinat copiilor cu vârste între 9 şi 14 ani.
RRP: 4.10 RON
Preţul nostru:
3.50 RON

Reducere: 0.60 RON (15%)
Magazin Brasov: Str. Constantin Brâncoveanu 37, Brasov, 500120 | Tel./Fax: 0268 472474 | E-mail: [email protected] | Program: Luni-Vineri: 9:30-17:30; Sambata: 9:30-13:30
Magazin Timisoara: Calea Aradului 17, Ap. 4, Timisoara, 300629 | Tel./Fax: 0256 424664 | E-mail: [email protected] | Program: Luni-Vineri: 9:30-17:30; Sambata: 9:30-13:30
Contactează-ne
str. Constantin Brancoveanu 37, Brasov, 500132
0268 472474 (Luni-Vineri între orele 10:00 și 17:00)

Contact
Copyright © CLC Romania, 2003-2011
Metode de plată acceptate
Visa MasterCard MasterCard Securecode PayPal GeCAD E-Payment